joi, 29 august 2013

O mica poezie de dragoste

In prima zi de școală
Totul îmi era pustiu,
Dar m-am îndrăgostit de tine
Fara sa vreau,fără sa știu.

Tu ești ca un soare
Pe cerul meu albastru,
O raza de lumina
și o amintire mica,
UN SĂRUT PE OBRAZUL MEU.


miercuri, 17 iulie 2013

sâmbătă, 29 iunie 2013

Animale amuzante 5






SFINTII PETRU SI PAVEL

Nu prea știu prea multe despre acești Sfinți, dar știu de ce îmi place asa de mult aceasta sărbătoare. Este un secret, nespus, care îl știe familia mea și eu de ce îmi place aceasta sărbătoare. Deși parca îmi amintesc o poveste despre ei care am aflat-o mai demult. Sfântul Apostol Petru era fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei, s-a născut în Betsaida Galileei. Numele sau iudeu era Simon,însă mântuitorul l-a numit Chifa (adică piatra). Dupa o pescuire minunata pe lacul Ghenizaret, este chemat sa devina pescar de oameni. Mărturisește în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar se și leapădă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. Dupa Înălțarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor și aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. In ziua Cinci zecimii  după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. Sfântul Apostol Petru a stat în Ierusalim,  Ideea,  Samaria, Asia Mica pana în Babilon și în ultima parte a vieții  la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.Cam atâta îmi mai amintesc de la ora de religie despre Petru, dar despre Pavel v-a urma:Sfântul Apostol Pavel era  din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin. Sfântul Pavel a fost elevul învățatului Gamaliel. Pavel locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor. Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ștefan  Pe calea Damascului i se arata Hristos într o lumina orbitoare și îl mustra: "Saule, Saule de ce ma prigonești ”. Se convertește și primește botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptura. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.Din cauza aceasta Sfinții Apostoli Pavel si Petru sunt ocrotitorii României și a oamenilor lipsiți de libertate.



duminică, 2 decembrie 2012

Animale

Toti copiii se gandesc cum apar pisicile ,iar eu va pot da raspunsul.
 
 
 
 
Niciodata nu e deajuns prima carte.
 
 
De unde iti iei prosoapele cand mergi la baie.
 
 
Asa arata iubirea adevarata.
 

vineri, 30 noiembrie 2012

Iarna 2

Iarna iarăși a venit,
Si peste noi a poposit,
Cu haina ei de nea
Cu fulgi de catifea.


Aducând frigul târzie
Si mereu în vecie,
Dansa vroia sa ne spună ceva,
Dar asta era mai demult , candva .

Dar, peste trei luni,
Ea dispare ca bunii,
Dupa ce aude de pui
Si dusa a fost ca numai nu-i.

Iar eu,la sfârșit de drum va urez...






duminică, 25 noiembrie 2012

Iarna








Roiuri mari de fluturi mici
Au căzut din cer aici
Aducând din zborul lor
Al colindelor sobor







Satele cu ochi de rugi
Stau învăluite-n fulgi
Așteptându-L ca sa vie
Pe Iisus din veșnicie





Visuri multe cântec rar
Inserarea vine iar
Cu pași albi cu pene sure
Ca tăcerea din pădure







Printre fulgii albi ca varul
Își despoaie calendarul
Foile cu ani bătrâne
Pentru zilele de maine







Fulgii cad ca niște flori
Vin din cer colindători
Aducându-ne cu ei
Îngeri multi și mititei .